21 aug. 2016

Ce vrei? E copil!

Pe sistemul “Ce vrei? E copil!” se intampla multe accidente in care sunt implicati copiii mici.

Probabil ca cei mai multi observa cum multi copii sunt lasati sa faca ce vor inclusiv pe strada chiar daca in joaca lor incurca circulatia celorlalti. E un obicei prost, pentru ca adesea se lasa cu accidentari.

Miercuri, ma grabeam sa ajunga acasa – de fapt, nu ma grabeam, dar de regula merg ca si cum m-as grabi undeva si nu vad oamenii pe langa care trec – de fapt, vad forme si culori, nu ma lovesc de ei, dar nu le vad chipurile, n-am idee cum sunt imbracati, daca sunt cunoscuti sau nu… In graba mea, la distanta, vad o femeie cu doi copilasi – copiii intotdeauna imi atrag atentia. Ea avea bagaje, tinea fetita de mana si striga la baietel sa stea cuminte langa ea. Baietelul alerga in toate directiile, neatent si amuzat de numai el stie ce. Am vrut sa-i ocolesc, sa nu-mi sara copilul in fata, dar tot m-am trezit cu el la picioare, in timp ce “ocoleam”. M-am oprit brusc, dezechilibrandu-ma usor, si copilul privea in sus, oarecum rusinat. “Te loveste lumea, mai copile!” ii zice femeia. Baietelul fuge la ea si prinde manerul unei sacose.

Joi, pe strada Republicii – una dintre cele mai aglomerate “pietonale” din Brasov – o fetita (avand varsta de cel mult patru ani)  pe tricicleta din plastic goneste haotic pe dalele cubice, printre picioarele trecatorilor, lovind, usor, pe cate unii. Pe strada aceea, mai mult decat in alte locuri, oamenii butoneaza telefoanele in mers, fotografiaza cladiri si sunt mai putin atenti la ce se intampla la picioarele lor. Nu-mi place ca acel copil e lasat sa faca asta pe acea strada, dar n-am cui sa-i comentez si nici n-as avea de gand, tocmai pentru ca, de regula, sunt luata la suturi si injuraturi daca le fac observatie celor care-si lasa copiii sa zburde in multime ca si cum ar fi pe tarlaua proprie. Stiu, pentru ca am patit-o. Problema mea, daca-mi pasa de copiii altora.

Trecem de fetita cu tricicleta, ne vedem de ale noastre, ni se fac foame si ne apropiem de un chisoc unde se vand covrigi calzi. La rand… tricicleta galbena, din plastic. Fetita zburda printre trecatori, tricicleta ei incurca locul, fiind lasata aiurea, in drum. Tanara care insotea copila era la rand si nu-i pasa ca fata alearga printre picioarele trecatorilor. Vine randul domnului dinaintea ei – si a noastra. Isi ia covrigii, se rasuceste sa plece spre prietenul lui aflat la cativa metri distanta. Copila a ajuns exact la picioarele lui, in fractiuni de secunda. Am apucat doar sa strig: “Grija!” si sa trag omul spre inapoi, dar nu suficient. I-a sarit un covrig din punga si era sa cada peste copil, dar a sarit prietenul lui si l-a sustinut. Copila a cazut cu fata pe dale, pentru ca de evitat total era imposibil in circumstantel date. S-a ales cu o julitura pe frunte si cu spaima – urla cu disperare. Femeia s-a repezit sa o ridice, dar nu reusea s-o opreasca din plans. Barbatii au plecat in ale lor – ce ar fi putut face? O femeie a inceput s-o faca albie de porci pe tanara mama (sau ingrijitoare). Am rugat-o sa inceteze, pentru ca nu mai era cazul, mai ales ca fetita plangea din ce in ce mai tare auzind si tonul ridicat al celei care, de fapt, avea dreptate reprosandu-i neatentia, lipsa de interes, stilul “mi se rupe, e copil, face ce fac toti copiii”. Tanara tacea, incercand sa linisteasca fetita…

In acelasi stil “mi se rupe, e copil”, un baietel a fost lovit pe pista pentru biciclisti marcata pe trotuarul Bulevardului Eroilor. Acelei femei i-am atras atentia sa nu-l mai lease pe pista pentru biciclisti pentru ca ar putea fi accidentat. N-as fi zis nimic daca nu s-ar fi izbit copilul de mine, in alergarea lui haotica pe acel trotuar, printre oameni neatenti si grabiti. M-a facut in toate felurile. Nici bine n-am trecut ca am auzit tipete, plansete, injuraturi. Un biciclist lovise copilul si era culcat pe asfalt, langa bicicleta. Am dat fuga inapoi, la biciclistul pe care toti il ignorau, atenti la copilul care a fost ridicat si care plangea. “Mi-a sarit in fata” – imi zice omul, ridicandu-se ajutat de mine. “Am incercat sa-l evit dar tot l-am atins”. Femeia care era cu cel mic era gura mare pe biciclist, iar altii ii tineau isonul. I-am zis femeii ca am avertizat-o si i-am spus sa aiba grija de cel mic si ca pista aceea nu e marcata degeaba dar a gasit de cuviinta sa ma injure. Ea i-a dat inainte, dar “spectatorii” au incetat si s-au imprastiat destul de repede, mai ales ca nimeni nu era grav ranit, chiar daca bicilistului ii curgea sange din nas.

Ambele intamplari s-au desfasurat in fractiuni de secunda, si din acest motiv ma irita tare cei care nu au grija sa-si tina copiii din scurt, atent supravegheati, cand sunt in locuri publice. Oamenii nu-i lovesc cu intentie, dar nu-i pot evita cand le sar in fata pe neasteptate. Mi-e greu sa inteleg de ce cred unii ca au dreptul sa faca ce vor, unde vor, copiii lor. Sunt copii, debordeaza de energie, dar chiar sa fie lasati sa faca ce vor doar pentru ca sunt copii si “trebuie sa-si consume energia”? Inconstienta unora este de speriat! Travereseaza pe culoarea rosie a semaforului tinand de mana copii mici; traverseaza prin locuri nemarcate, ii lasa pe cei mici sa alerge printre picioarele trecatorilor… De ce unii parinti nu permit toate acestea si altii da? Sunt mai prosti cei care ii educa in spirit civic sau doar ii tin departe de primejdii (atat cat e omeneste posibil)?! Oamenii sunt neatenti, sunt grabiti, au gandurile lor, nu prea reusesc sa-i vada pe cei mici si, uneori, ii accidenteaza – nu se gandesc, toti, ca un copil lasat de capul lui risca sa ajunga in calea lor cand se asteapta mai putin…

Una dintre prietene – care nici ea nu se prea deranja sa-si tina fetele in frau (o facea tatal lor, cand era prezent) – mi-a spus ca sunt eu exagerata. Oare chiar sunt?! Am vazut prea multe astfel de accidente pentru a crede ca sunt exagerata. Tocmai pentru ca am vazut atatea cazuri cred ca am dezvlotat un reflex: observ copiii imediat si ma comport ca un sofer care se deplaseaza in apropierea unitatilor de invatamant: cu grija sporita. Sunt exagerata? Asa sa fie. Prefer sa exagerez decat sa stiu ca am lovit un copil.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu