11 aug. 2015

Funcţionara ţipătoare

Ce faci cand, prin institutiile statului, dai de o functionara ţipătoare? Adica, de una care ţipă ca descreierata...
Ce fac eu? Depinde de conjunctura. Ultima data m-am abtinut, din lene.

Intr-o vineri, ma incumet sa merg, din nou, la Evidenta persoanelor, sa-mi fac totusi, o noua carte de identitate, pentru ca cea pe care o aveam mi-a ramas mica in urma cu doi ani. Mai fusesem de cateva ori, anul trecut, dar nu ajungeam la timp pentru a lua si bon de ordine. Apoi am uitat. Anul acesta, cu ocazia alegerilor pentru presedinte, imi amintesc ca e expirata cartea de identitate si fuga la primarie, unde-i biroul de evidenta. Coada, evident, dar am bafta de bon: numarul 70. Dupa doua ore imi vine randul. Functionara, o femeie tanara si foarte-foarte grasa, se uita prin acte si incepe, tipand:
- Doamna! A expirat acum doi ani! Amenda contraventionala este intre 40 si 80 de lei!
Ups! exclam in gand. Ce-ar fi sa nu mai urli si sa scrii de-o amenda?
- De ce n-ati venit pana acum? ţipa ea in continuare
- La momentul respectiv (ea nu stia ca abia dupa un an de la expirare) n-am gasit certificatul de nastere, apoi l-am gasit dar... am uitat... – glasuiesc incetisor, stiindu-ma vinovata. Am mai trecut pe aici, dar n-am mai gasit bon...
- Doamna! ţipa functionara. Exista proceduri pentru acte pierdute! (ii spun, in gand: nu exista si bani? nu exista si timp berechet sa faci anticamera pe la ei? Plus ca stiam ca e undeva in casa si nu voiam unul nou). Faptul ca ati uitat va acuza si mai mult! Continua sa tipe si ma intreb la ce acuzatie se refera. Nu v-a trebuit niciodata actul de atunci?
- La ce sa-mi trebuiasca? Nu i-am spus ca am ridicat colete de pe la mesageriile private, unde oamenii stiau ca ma pot legitima si cu permisul de conducere (sau certificatul de nastere) langa cartea expirata. O bucata de plastic expirat nu ma face mai putin sa fiu cine sunt.
Fara sa astepte, propriu-zis, un raspuns, striga mai departe:
- Trebuie sa avem intotdeauna actul asupra noastra, prin lege! Cu sase luni inainte de expirare trebuie sa venim sa o schimbam! (ea a zis cu ”o”, de la "noi")
Asa o fi, imi zic in gand, privind lung spre femeia din faţa mea, vazandu-i obrajii si gatul din ce in ce mai rosii de la atatea tipete. Oi avea grija ca, de fiecare data cand schimb geanta, sau cand merg sa ma balacesc (nu stiu sa inot), la mare, sa iau actul cu mine si sa verific daca a expirat si sa calculez cate luni mai sunt pana la expirare. Poate altii sunt atenti la acest aspect, dar mie-mi scapa din vedere pentru ca sunt mii de alte chestiuni care-mi ocupa mintea si-mi distrag atentia de la penibilitatea obiceiului de a avea un astfel de act.
- Unde este proprietarul? zice, cu ton mai scazut.
Fac ochii mari la ea, nu pentru ca nu mai ţipa, ci pentru ca, in urma cu zece ani actele casei au fost suficiente fara semnatura unuia dintre parinti.
- Pai... n-am stiut ca trebuie sa vina...
- Cum sa nu stiti, doamna?! racneste si tresar. Ati stat doua ore pe hol – citeste pe bon ora la care l-am luat (ora care nu se modificase in aparat) – si n-ati citit afisele?!
- Nu m-am zgait pe pereti, nu... Dar am citit pe net ce acte sunt necesare si mi-a scapat din vedere ca trebuie sa vina unul dintre proprietari sau sa de-a declaratie la notar.
- Ati stat degeaba doua ore! racneste, zgaindu-se la mine cum eu nu m-am zgait pe pereti. Aveti timbre fiscale de sase lei! Am nevoie de unul in valoare de cinci lei! tipa. Nu au avut de cinci lei?
- Nu... – murmur, spunandu-mi ca de-ar fi avut la oficiul postal as fi luat de cinci lei.
- Si daca vine in control cineva de la curtea de conturi ne acuza ca v-am pagubit de un leu!
- Are ceva daca declar undeva, in scris, ca n-am pretentii? intreb domol, zambind timid.
- Nu avem o astfel de procedura – se calmeaza subit – dar o rezolv... Isi striga o colega si-o intreaba daca are timbre de cinci lei, dar aceasta nu are, insa nu pare ca e vreo problema.
Desigur ca o rezolvi, pentru ca nu esti prima care accepta timbre cu valoare mai mare – nu e vina nimanui ca nu sunt tiparite suficiente timbre sau ca functionarii de la oficiile postale nu se aprovizioneaza – dar ti-a placut tie sa faci pe interesanta.
- Trebuie sa veniti cu unul dintre proprietari – imi zambeste politicos si imi explica ce rubrica din cerere trebuie sa completeze acesta.
Imi adun actele si plec... La vreun kilometru de sediul primariei imi amintesc ca aveam, in alt dosar, copie dupa certificatul de mostenitor si nu mi-ar mai fi trebuit prezenta unuia dintre proprietari. Nu m-am intors, pentru ca programul lor era la final cand am plecat de acolo dar si pentru ca imi era lene...

M-am mai dus o data si am stat la coada (trei ore jumate), n-am nimerit la femeia urlatoare, dar a nimerit la ea o doamna destul de in varsta. A urlat si la aceea; deci n-a iritat-o moaca mea (cred ca nu-i place ceea ce face, dar nu-i vina mea).
Acum am o noua carte de identitate, fara sa astept 15 zile, ci doar trei (erau alegeri).
Puteam obtine cartea de identitate fara sa stau la coada si fara scandal? Puteam! N-am facut-o din principiu – lauda-te gura ca de nu te rupi.


Cu alta ocazie, in 2011, am avut parte de o alta functionara tipatoare, dar la aceea am tipat la fel de tare cum tipa ea la mine (nu-mi era lene). Femeia – de data aceasta una la fel de slaba ca si mine, si cam de aceeasi varsta – tipase si la cetatenii care fusesera in birou inaintea mea si, probabil, nu-si facuse norma de tipete. Atunci, insa, actele erau in regula, doar ca ea n-o vazuse pe doamna, varstnica, pentru care vorbeam (sau n-a inteles ce cauta aceea in birou) si inainte de a-i spune ceva a inceput sa tipe ca n-am procura si n-am dreptul sa... (si n-am ochi caprui si n-am greutatea ideala). A cautat ea nod in papura, dar nu era... asa ca a continuat sa tipe si eu am continuat sa tip, apoi am plecat. Deh, atunci nu era in joc vreo amenda... Ups! Categoric, cand sunt vinovata sunt, cand nu, nu... Dar faptul ca nu am respectat dispozitiile unei legi pe care o cred stupida nu-i da dreptul unui functionar sa racneasca la mine – si la nimeni altcineva. Ultima data cand am schimabt buletinul in carte de identitate era expirat de un an si ceva dar functionara de atunci n-a racnit ca descreierata. Si se mai mira ca mai toti bodoganim cand avem de-a face cu ei; se coporta de parca am fi slugile lor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu