22 mar. 2015

Impotriva fumatorilor egoisti

dar nu pentru interzicerea fumatului


Sa nu intelegeti ca sustin ideea ca fumatul e sanatos – desi sustin unii ca aduce si beneficii, cand fumezi… rational: reduce riscul… operatiilor la genunchi; reduce riscul aparitiei obezitatii; reduce riscul aparitiei bolii Parkinson; fumatul mareste eficienta medicamentelor care ajuta la impiedicarea formarii cheagurilor de sange s.a.

Am fumat vreo 25 de ani si pot numara pe degete ocaziile in care am fost la medic sau am fost racita mai mult de o ora. Mai fumez si azi, din cand in cand, nu mai sunt dependenta dar tare-mi place sa aprind tigara!

Cand inca fumam serios au venit cu ideea interzicerii fumatului in locuri publice: baruri, restaurante, birouri, institutii etc. Mi-e mila, azi, de functionarii publici fumatori. De fapt, nu mi-e mila, dar vor fi si mai nervosi cand stau la ghiseele lor si sunt turbati de nervi pentru ca nu pot fuma o tigara din cauza cetatenilor care n-au alta treaba decat sa-i intrerupa pe ei din statul la stat.

Inteleg interzicerea fumatului in unitati sanitare – desi chiar si acolo ar fi cazul sa amenajeze locuri speciale; inteleg interzicerea in institutii, dar in baruri?! Locuri pentru fumatori si locuri pentru nefumatori… Ok… dar cei care aleg sa deschida numai pentru nefumatori vor avea surpriza ca le vor scadea veniturile – nu-i credeti pe cei care zic ca nu! Sau vor creste preturile, sa compenseze lipsa clientilor.
Americanii au vrut sa interzica cetatenilor fumatul in propriile locuinte dar a fost un scandal monstru, asa ca au lasat-o balta! Ar fi fost chiar culmea… dar… mai e timp. In anul 2009 nu aveau voie nici sa filmeze vreun actor, in rol, fumand – acum le-a mai trecut.


Ma gandesc, de ce nu interzic producerea tigarilor?… Desigur, ar incalca niste drepturi ale celor care conduc marile afaceri cu tutun si statele ar pierde saci de bani la buget – asa ca e mai simplu sa incalce dreptul celor multi si… manipulabili (cica din grija pentru sanatatea publica). Dar ii dau liber ierbii! E buna, in scop medicinal… desigur!

Mi-ar placea ca legea sa interzica fumatul pe strada! Si cand fumam doua-trei pachete pe zi ma enervau teribil cei care fumau pe strada. In primul rand pentru ca sunt obligata sa inhalez noxele lor; cand merg in urma unuia care fumega curentul de aer imi introduce jegul lor direct in plamani! Prefer sa mi-l introduc singura, pe al meu, cand am chef!
In al doilea rand ma enerveaza pentru ca vad si copiii, intra si in plamanii copiilor… Mereu m-am ferit sa fumez in preajma copiilor pentru ca nu vreau sa le fiu “exemplu”. Mai ales daca unui copil ii placi in mod deosebit el va incerca sa te imite chiar si in ale fumatului! Abtineti-va macar in preajma copiilor, fie ca sunteti parinti, fie ca sunteti doar musafiri sau necunoscuti pe strada…

Daca esti pe strada si nu mai poti, retrage-te intr-un loc ferit, sa-i scutesti pe ceilalti de fumul tau. Nu-i greu! Am facut-o nu o data, pentru ca am fost unul dintre fumatorii rai! Cand aveam mult de lucru amicii radeau de mine spunand ca va chema cineva pmpierii vazand cat fum iese pe fereastra! Nu era asa, dar gluma ma amuza. Cand faceam varice asteptand pe la cozile de la institutiile publice rugam pe cineva “sa-mi tina locul” pana fumam o tigara undeva, dupa vreun colt – imi cadea rau tutunul stiind ca le fac neplaceri celorlalti prezenti acolo si la fel de obositi ca si mine.

E de prost gust sa fumezi pe strada, asa cum e de prost gust sa fumezi la masa in restaurant cand cei de la masa ta nu au terminat de mancat, cum e de prost gust si sa impingi caruciorul bebelusului si sa tragi din tigara. E de prost gust sa fumezi pe banca, in parcul pentru copii. E de prost gust sa-i deranjezi pe altii cu fumul tau! Asta e parerea mea de fumator, pentru ca nefumator nu-s… Chiar si atunci cand fumam doua-trei pachete pe zi n-am incalcat “regulile” pe care le-am amintit mai sus: ce mie nu-mi place altora nu le fac!

Stiti de ce au venit parlamentarii europeni cu astfel de lege?! Cica un studiu al OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii) arata ce cei mai multi fumatori sunt tinerii – si vor sa… stopeze acest fenomen. Interzicand fumatul! Pai… tinerii s-au apucat de fumat (pe ascuns) si cand nu le permiteau parintii, parintii nefumatori; faptul ca nu vor putea fuma oriunde nu-i va opri.

Dar stiti ce le trece unora prin cap?! Nu un glont, ca ar face meningita: glontul cald si creierul rece. Le trece prin cap sa interzica si pufaitul, in spatii inchise, din tigara electronica si vor sa introduca accize si pentru aceste tigari! Guvernantilor nu le pasa de sanatatea cetatenilor - ar subventiona serios sistemele de sanatate! - ci de banii din bugetul statului, de unde-si iau salariile sutele de mii de functionari publici (sefii din sistemul public au salarii de-ar putea sustine singuri un spital foarte mare) si diurnele si toate celelalte...

Oricum, din vanzarea tigarilor se duc muuulti bani la bugetul se stat (aproape doua miliarde de lei pe an), bani de care beneficiaza, indirect, si nefumatorii.
Alte state au programe care-i ajuta pe oameni sa renunte la fumat – statul român a renuntat, ca n-are bani (i-a investit pe toti in… autostrazi, spitale, scoli).

Se zice ca in RO sunt 4,5 milioane de fumatori… Ma intreb cum le-a dat lor numarul asta, dar sa zicem. Si mai zic “statisticile” ca un fumator român moare din cauza fumatului la fiecare 15 minute. Hm… Pana cresc ceilalti fumatori e posibil sa nu mai fie vreun fumator in cativa ani. Desigur! Multi mor din cauza fumatului pasiv. Offff! Oare cat de naivi trebuie sa fim pentru a crede astfel de statisciti?! Unul moare la 15 minute de la tutun, unul moare la 15 minute de cancer; unul moare la 15 minute de nu-stiu-ce! Ii adunam apoi pe cei care mor prin spitale, pe cei care mor in accidente auto si de alta natura, pe cei care se sinucid etc…. Asa suna toate statisticile, dar daca si-ar pune cineva mintea cu ele si ar face niste calcule si-ar da seama – cu stupoarea de rigoare! – ca e, probabil, singurul ramas in viata pe Pamant, ca-n România e sigur singurul.

Sa faca cineva o statistica privind numarul fumatorilor care merg la medic – ar avea surpriza sa afle ca sunt putini, dar se bate moneda pe ideea ca statul plateste prea multi bani cu tratarea fumatorilor care se imbolnavesc! Din cauza fumatorilor grav bolnavi nu exista bani la buget pentru sistemul sanitar?! Oooo... ;)

Oare de ce sunt asa multi cei care cred tot ce li se spune?! Doar pentru ca se zice la TV sau scrie “la ziar”?! Sau pentru ca… scrie pe net?! In plus, astfel de legi sunt dintre cele menite sa imparta populatia in cel putin doua tabere. Tot ce dezbina populatia e urmarit cu interes de guvernantii tuturor statelor. Cand esti ocupat sa te certi cu vecinul nu mai ai timp sa vezi chestiunile cu adevarat importante si sa te gandesti la ele.


Si furatul in institutiile publice (si nu numai) e interzis si totusi se fura!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu