8 feb. 2015

Ava. Din bordei la birou

Calomnia e una dintre cele mai primejdioase arme; impotriva acesteia nu ai aproape nicio posibilitate  de a te apara; impotriva ei esti aproape neputincios (Hanny Alders, in Amurgul templierilor)

Fiecare individ tinde sa evolueze, sa urce pe scara sociala – unii reusesc, altii ba; unii isi amintesc de unde au plecat, altii ba, iar acestia din urma (prea multi) isi abandoneaza chiar si parintii – oameni simpli, de la tara – pentru a nu se sti cine au fost.

Ava e o tipa scunda, cu ochi caprui, stralucitori, cu gene dese dar nu lungi. Ar avea ochi frumosi daca n-ar fi privirea de uliu, privirea piezisa pe care o arunca tuturor, parca masurand, cantarind ce folos i-ar putea aduce persoana din faţa ei. Ava a plecat din bordeiul parintilor cand avea vreo 16 ani si a ales sa plece cu un barbat mai varstnic dar care a dus-o la oras, a inscris-o la scoala si i-a facut un copil. Apoi, Ava, s-a angajat intr-o fabrica, lucrand din greu “pe line”, mirosind a lichid de racire de la masinile unelte. Dar se descurca: sotul primise apartament de la uzina si il mobilasera cu tot ceea ce era atunci pe piata. Incet, dar sigur, Ava a ajuns sa lucreze intr-un birou – nu avea calificarea necesara dar ca referent se putea, cand voiau sefii… Era amabila si saritoare, lapte si miere curgea de pe buzele ei si colegele au acceptat-o in final, ignorand modul in care a ajuns sa lucreze pe acelasi etaj cu ele. Ava avea o vorba buna pentru fiecare, le incuraja sa-si povesteasca necazurile, le oferea daruri marunte, aducea prajituri facute de ea si nu uita cand era ziua vreuneia. Iar cand a fost momentul, Ava a fost promovata, pentru ca stia sa foloseasca impotriva celorlalti ceea ce auzise ca prietena, pentru ca stia sa rastalmeceasca zisele, pentru ca si-a caracterizat colegele asa cum numai ea stia si nu uitase, in toti acei ani, sa intretina discordia (nestiuta) intre colege si sefa de departament. Ava povestea sefei tot ce spuneau colegele, iar daca ele nu spuneau gasea ea ceva.


Cand avea nevoie de ajutor Ava era o dulce si deloc zgarcita in complimente, ca doar nu dadea bani pe ele. Dupa ce obtinea ce-si dorea incepea “sapaturile”, sa scape de cei care i-au cunoscut slabiciunea, sa scape de cei care au ajutat-o, pentru ca ea le spunea tuturor ca a reusit prin forte proprii. Si, intr-un fel, era adevarat: singura i-a calomniat pe toti, daca nu reusea sa identifice eventualii “inamici” ai celor pe care ii dorea indepartati si sa se foloseasca de ei. Cine se prindea care-i este felul si indraznea sa o confrunte se alegea cu un sarpe veninos in casa – la figurat, evident. De nu s-ar fi temut de serpi cine stie?!

Anii au trecut, regimul comunist a cazut si Ava a ramas fara loc de munca, alegand somajul cu multe-multe salarii compensatorii. Copilul crestea singur, practic, si Ava a ales sa calatoreasca in Bulgaria sau Turcia sau Ungaria si sa cumpere produse pe care mai apoi sa le speculeze in tara. Sotul a ramas si el fara munca si se ocupa mai mult de copil dar inutilitatea l-a impins in patima betiei si betiile ii intunecau mintile si devenea gelos pe minunata Ava care devenea tot mai stralucitoare. Ce sa faca Ava: sa-i suporte scandalurile si mirosul de alcool amestecat cu cel de usturoi? Nu! A ales divortul. Un sot ca al ei nu era decat o piatra de moara care-i impiedica ascensiunea. S-a descucat. A inchiriat o taraba in piata si isi vindea acolo produsele aduse acum, in cea mai mare parte, din Turcia. Era greu, dar castiga destul de bine pentru ca oamenii cumparau la greu si fiscalitatea nu era asa impovaratoare pentru micii invartitori.

In piata isi facea rondul si un politai comunitar. Ava incepuse sa-si duca in termos cafea, sa-i ofere dimineata politaiului (bineinteles, cand era in tura). A oferit ea la multi altii pana atunci dar numai acesta a dat semne ca prefera cafeaua facuta de ea – poate pentru ca era singurul necasatorit?! Azi asa, maine asa, politaiul a luat-o de nevasta chiar daca parintii lui s-au opus. S-a inscris Ava la facultate, invatamant la distanta, bineinteles, pentru ca era prea ocupata pentru a merge zilnic la cursuri. Noul sot i-a aranjat un loc de munca la una dintre putinele institutii de stat care mai functionau in micul oras unde o adusese primul sot. Lucra Ava la birou acum, renuntase la taraba, mai ales ca si sotul isi schimbase locul de munca, la primarie. Erau oameni de vaza acum. Intr-un orasel asa mic orice agent e mare scula, asta se stie – asta zicea Ava, fata care a pornit de jos si-a ajuns la birou. Si Ava a inceput sa faca ce stia ea mai bine: sa sape. Din “draga mea” nu-si scotea nicio o colega, dar ce spunea despre ele altora nu stiau decat putini… Le oferea cate o cafeluta tuturor, pentru ca nu stia cine i-ar putea fi de folos la un moment dat si nici cum. Ea stia ca trebuie sa-i tina pe toti aproape. Abia dupa ce era ajutata il distrugea pe cel care i-a intins mana dar – adesea – dupa un timp, revenea si facea pe impaciuitoarea. Unii erau naivi si credeau in sinceritatea regretelor ei dar le parea rau curand: Ava ii mai lovea o data! Dar de data aceasta fara vreun motiv anume – altul decat ca ii facea placere sa-i vada pe altii cazand.

Ava a inceput sa pretinda inscrierea in carnetul de munca a perioadei de studii superioare. Sefa directa si sefa de la personal i-au spus ca nu se mai trec in carnet studiile pentru ca sunt desfiintate, practic, carnetele. Ea n-a crezut, convinsa ca cele doua nu-s decat invidioase pe ascensiunea ei rapida, si a intrebat un avocat. Apoi inca unul si inca unul. In final s-a convins ca e asa dar a inceput sa pretinda recunoasterea studiilor superioare pentru postul ei unde cerintele erau de studii medii. Greu a reusit sa inteleaga cum e cu aceste locuri de munca unde se pretind (prin lege) studii medii. Ea nu putea pricepe de ce nu se poate sa fie economista pe un post de referent. A inteles in final doar ca nu se poate, nu si rationamentul, asa ca a inceput sa o sape pe una dintre economistele din institutie. Dupa aproape un an avea postul acesteia si era mandra posesoare a unui loc de munca unde erau necesare studiile superioare. Intre timp s-a straduit sa aiba un copil si cu cel de-al doilea sot pentru ca nu stii niciodata cand ai nevoie de pensie de intretinere… pentru copil, bineinteles.

Acum, Ava trebuia sa afle cum poate scapa de colega de taraba care i-a imprumutat o gramada de bani cand inca era maritata cu primul sot si ii vrea inapoi. A luat avocatii la rand si in final a ales sa o ignore pe femeia aceea iar daca aceasta o va chema in judecata ei nu-i ramane decat sa invoce prescriptia si gata – sau sa minta ca n-a primit niciun ban si sa lase lucrurile sa curga.

Ava e ambitioasa si aranjeaza si viata sotului, impingandu-l sa fie ambitios si sa urce in ierarhie, sa devina “cineva cu adevarat”. Intre timp nu se neglijeaza nici pe ea, pentru ca nu-i nici macar sefa de birou, dar va fi, in mod cert si poate tinde mai sus, ambitia Avei necunoscand limite.

Apartamentul in care a locuit cu fostul sot i-a revenit ei la partaj si lui i-a dat ceva bani. A facut credite Ava si si-a cumparat teren si masina – impreuna cu noul sot, bineinteles, salariul lui fiind net mai mare decat al ei. Au credite de achitat dar trebuie sa arate si casa foarte bine pentru ca Ava trebuie sa aiba ce n-a avut neam de neamul ei, sa se laude prietenilor, ca de familie nu vrea sa auda pentru ca rudele ar face-o de ras in cercurile in care tinde sa acceada. V-am spus ca Ava, cand inca era maritata, a inceput relatia cu cel care-i va deveni sotul numarul doi? V-am spus acum…

Ziceti si voi: nu-i un om de calitate?! Nu asa fac toti oamenii isteti si ambitiosi?! Acum Ava are un prieten puternic pe care-l perie cat de des poate, un prieten asa cum ea a fost pentru multi altii, un prieten care o va ajuta, atunci cand va fi momentul, exact asa cum ea i-a ajutat pe multi…

(adaptare dupa povestirea “Ava cea ambitioasa”, de P.N.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu