Postări

Se afișează postări din 2015

Invatamant religios vs invatamant laic

Nu suspectez de naivitate niciun prelat care afirma ca educatia religioasa ii face pe oameni mai buni, mai iubitori de semeni. Interesul oamenilor in sutana este, in special, unul financiar, dar nu pot sa nu ma gandesc si la unele interese politice. Biserica, se presupune, este separata de stat - in România pare a fi asa numai la nivel declarativ. Prin legi, in toate statele din lume, statul are obligatia de a sprijini cultele - in alti termeni, de a le sponsoriza. Tot statul are, in toate tarile unde exista respect pentru oameni, si obligatia de a asigura alfabetizarea cetatenilor. In România, tot mai multi parinti se vad in situatia de a nu-si mai putea trimite copiii la scoala din cauza saraciei: bani pentru fondul clasei, bani pentru diverse sarbatori si zile de nastere ale profesorilor, bani pentru rechizite, bani pentru fel si fel de caiete speciale (cate caiete speciale or fi avut cei ca Eminescu sau Rebreanu?), bani chiar si pentru manuale deoarece fondul de carti e din ce in …

Exagerare in credinta?

Am citit un text in care este vorba despre un adult care ne impartaseste binefacerile invataturii religioase - pe care nu le neg, nu le minimalizez, dar vreau sa se stie (daca mai e cazul) ca nu este o regula si nu trebuie sa fie o regula. Cei care mai cartim impotriva dogmelor religioase nu o facem pentru ca ni se nazare noua sa fim mai cu mot, ci o facem pentru ca dogma nu trebuie impusa! Iar in România se impune, incepand din primul an de scoala, ba chiar si la gradinita. Copiii de gradinita “isi spun rugaciunile” inainte de masa. Gradinita fiind una de stat. Ce-o fi rau?! ar zice unii. Ei, nu-i rau, e rau! Cat timp un parinte NU vrea ca micutul lui sa recite rugaciuni educatoarea este obligata sa nu-i ceara asa ceva. Ce zice o educatoare care a fost reclamata de mama unui copil in varsta de 4 ani? Spune: “Nu l-am obligat, a facut-o de buna voie”! Scuzati pardon! Adica, acei copii de gradinita s-au inteles intre ei sa-si spuna rugaciunea! Nu educatoarea a avut initiativa… Nu-nu! I…

Şedinţa la slujbă

Imagine
Faptul ca oamenii sunt credinciosi si aleg sa mearga la slujba religioasa decat sa ramana la slujba laica pentru care sunt platiti din banii tuturor cetatenilor nu e tocmai de bine, mai ales intr-un stat laic, cand credinciosii sunt parlamentari, au salarii corespunzatoareraspunderii si pentru a-si putea cumpara haine, ‘ca doar n-or veni in fiecare zi cu aceeasi camasa/rochie si de spalat n-au timp sa spele: au nevoie de 365 de rochii / camasi / pantaloni / fuste / etc.
Constituţie, art 29 al. 5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat si se bucura de sprijinul acestuia, inclusiv prin inlesnirea asistentei religioase in armata, in spitale, in penitenciare, in azile si in orfelinate. Legea cultelor nr. 489 din 2006: (1) In România nu exista religie de stat; statul este neutru faţă de orice credinta religioasa sau ideologie atee. (2) Cultele sunt egale in faţa legii si a autoritatilor publice. Statul, prin autoritatile sale, nu va promova si nu va favoriza acordarea de privilegi…

Defaimarea bisericii, in imaginatia unora

Imagine
Cativa cetateni au stat, ei, stramb si au gandit aiurea: au initiat o petitie prin care cer sa fie demis un deputat din parlamentul Romaniei pe motiv ca, printr-o poza ce se afla in arhiva sa de pe pagina FB, defaimeaza biserica.
In petitie se cere demiterea respectivului deputat in baza art. 13 al. 2) din Legea 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor: In Romania sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau actiuni de defaimare si invrajbire religioasa, precum si ofensa publica adusa simbolurilor religioase.
Prin fotografia alaturata nu se aduce ofensa publica simbolurilor religioase, nu e o forma, un mijloc, un act de defaimare si invrajbire religioasa, dar unii cetateni asa au inteles.

Gândurile unor români

Imagine
Observatie: Emigrant se numeste persoana care isi paraseste ţara pentru a se stabili, temporar sau definitiv, in alta - s-ar putea numi si expatriat imigrant, adica persoana venita dintr-o ţara straina pentru a se stabili in ţara X (cea aleasa). Imigrant se numeste persoana care a plecat din ţara sa si s-a stabilit in alta ţara. Pe scurt: o persoana se numeste emigrant cand pleaca din ţara sa si se numeste imigrant cand s-a stabilit in noua ţara.
Revin la gandurile materializate in cuvinte ale unor cetateni de pe ale caror limbi picura venin. N-o sa sustin ca oamenii nu au dreptul sa fie speriati, dar frica izvorata din lipsa de informatie, din prostie, din bigotism, din rasism, xenofobie sau invidie nu e tocmai frica. Pe acesti oameni unii i-ar numi “hateri” = acei indivizi care mereu urasc ceva sau pe cineva, sunt invidiosi si rautaciosi.

Solidaritatea, refugiatii si Europa

Imagine
De cand cu criza umanitara declansata cu multi ani in urma in multe state din lume, dar accentuata de curand printr-o aproape migratie a unor cetateni din Orientul Mijlociu catre Europa, continentul iar pare a se diviza...
Cei mai multi cetateni din România par a fi total impotriva ajutorarii oamenilor care sunt intr-o nevoie disperata de a gasi un loc unde sa-si traiasca in liniste viata. Care e motivul pentru care nu mai pot trai in liniste in tarile lor unde sunt zacaminte de pietre pretioase si semipretioase, unde e petrol, sunt gaze naturale si multe alte resurse naturale (mai putin apa potabila)? Speculatii sunt multe: producatorii si vanzatorii / traficantii de arme vor sa ramana bogati, vor sa testeze noi arme inventate – si nu pot realiza acestea in timp de pace; marile puteri vor sa beneficieze de petrol si gaze naturale la preturi cat mai mici - si, unii, mai apoi, sa vanda aceste resurse (si produse obtinute prin prelucrare) catre statele mai mici care nu beneficiaza de re…

Ipocrizie europeana

Imagine
Memoria unor cetateni din Europa (Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Serbia, Croatia, România etc.) e tare scurta atunci cand vor. Au uitat cum, in vremuri de restriste, si-au facut si ei bagajele si au plecat spre tarile din Occident, unde au fost primiti cu bratele deschise, desi mutli au dovedit ulterior ca nu sunt tocmai cetateni model – dar pentru cateva oi negre nimeni nu a blamat intreaga masa de oameni care a imigrat.
Mase de oameni din Europa – si de pe alte continente – au plecat candva, masiv, si catre America de Nord, varsand sangele bastinasilor dar si al celor care au fost acolo primii…
Argumentul celor mai multi, impotriva refugiatilor musulmani este: “noi suntem crestini, e o diferenta”. Ciudat! Si eu, care credeam, ca suntem oameni inainte de a fi orice altceva…

Sange albastru – posibile origini ale expresiei

Imagine
Expresia provine din Spania evului mediu, cand marii aristocrati sustineau ca in venele lor curge sange pur albastru, spre deosebire de nobilii de „categorie inferioara”, care s-au amestecat, mai ales cu maurii. S-a optat pentru culoarea albastra deoarece, in general, blazoanele, costumele si mai ales cordoanele, panglicile decoratiilor erau azurii, albastrul fiind culoarea preferata si reprezentativa a membrilor inaltei aristocratii. Ei doreau sa se deosebeasca atat de tagma prelatilor care adoptasera vesminte deculoare rosie (de unde expresia „rosu cardinal”) cat si de „vestoanele verzi” (culoarea verde fiind considerata vulgara). Probabil ca ideea „sangelui albastru” a urmat dupa eliberarea de sub dominatia maura (Reconquista).  (sursa: I. Berg,Dictionar de cuvinte, expresii, citate celebre, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1969) Pe campul de batalie nobilii isi demonstrau radacinile aristocrate tinand bratul cu spada ridicat, pentru a-si arata venele albastre sub pielea palida.

Ghiolbanii de serviciu

Imagine
Nu-i suficient că din zori până-n seară hurducăie maşini mari pe care soferii le staţionează cu motoarele pornite, trântind ambalaje şi marfă – noaptea vin ghiolbanii să-şi ia femeile de la munci şi staţionează cu motoarele pornite. Şi stau, şi stau, între 10 şi 15 minute, la ora 23, şi fumeaza, şi mai trântesc portiera din când în când, să ştie toată lumea că ei au maşină – e prima lor maşină, trebuie să ştie lumea, chiar dacă lumea care-i înjură că nu poate dormi / citi / învăţa / lucra habar n-are cine sunt ei.
O familie se mută cu chirie. Unul dintre membri e prieten bun cu alcoolul şi se pare ca mamă-sa nu-l primeşte în casă cu amicii aşa că îşi invită amicii pe o bordură de lângă bloc. Şi discută, şi beau şi discută, şi fumează, de cele mai multe ori de la ora 23-24 până în zori de zi când vin ecologiştii să igienizeze zona (şi să adune şi resturile lor). Şi în timp ce discută, şi fumează cât e noaptea de lungă, mai udă natura, mai dau la raţe… Toată noaptea zumzăie cu glasuri …

Pe cont propriu

Imagine
Scriitorii mari cu adevarat fauresc o lume si fiinte, asemenea lui Dumnezeu  (nu mai stiu la cine am citit-o)
Cu ani in urma, eram la o amica si am vazut ca are o carte… “Stramosii”. Am rasfoit-o si am rugat-o sa mi-o imprumute, sa o citesc. Mi-a spus simplu: Ia-o tu, ca eu nu citesc; nu stiu cum a ajuns aici. La intrebarea “de ce nu citesti?” a raspuns la fel de simplu: La ce-mi ajuta? O fi avut dreptate… Mai e o “vorba”, dedicata celor care sunt mari cititori dar nu produc nimic: Inteleg ca e somer si-l citeste pe Homer, dar ce vrea la frigider?
Am cunoscut un batranel (am cunoscut mai multi aflati in situatii asemanatoare) care avea nevoie de bani (in plus) pentru operatia sotiei… A vandut, cred, vreo 500 de carti, la pret de anticariat… Se vedea ca sufera facand aceasta, dar nu avea de ales in acel moment… Operatia sotiei a reusit… Se poate spune ca (si) cartile au contribuit la salvarea unei vieti… Au, deci, si valoare materiala si ar putea fi considerate o… investitie…

Funcţionara ţipătoare

Imagine
Ce faci cand, prin institutiile statului, dai de o functionara ţipătoare? Adica, de una care ţipă ca descreierata... Ce fac eu? Depinde de conjunctura. Ultima data m-am abtinut, din lene.
Intr-o vineri, ma incumet sa merg, din nou, la Evidenta persoanelor, sa-mi fac totusi, o noua carte de identitate, pentru ca cea pe care o aveam mi-a ramas mica in urma cu doi ani. Mai fusesem de cateva ori, anul trecut, dar nu ajungeam la timp pentru a lua si bon de ordine. Apoi am uitat. Anul acesta, cu ocazia alegerilor pentru presedinte, imi amintesc ca e expirata cartea de identitate si fuga la primarie, unde-i biroul de evidenta. Coada, evident, dar am bafta de bon: numarul 70. Dupa doua ore imi vine randul. Functionara, o femeie tanara si foarte-foarte grasa, se uita prin acte si incepe, tipand: - Doamna! A expirat acum doi ani! Amenda contraventionala este intre 40 si 80 de lei! Ups! exclam in gand. Ce-ar fi sa nu mai urli si sa scrii de-o amenda?

NU inseamna NU!

Criminologii din toate timpurile s-au intrebat (si inca se mai intreaba) si vor sa afle raspunsul: care e diferenta dintre oamenii care doar se gandesc la o infractiune si cei care trec la act? Nu au, neaparat, un raspuns universal valabil. Aproape oricui i-a trecut macar o data prin minte: "l-as bate pe asta”, dar n-au si actionat in consecinta... Unii chiar ridica mana sa loveasca si, totusi, se abtin. Multi si-au spus: "as face sex cu femeia aceasta”, dar n-au folosit forta pentru a o face.
De ce sapte bipezi fara pene au violat o fata?! Au fost prost educati de parinti si/sau profesori? Le-au oferit parintii, profesorii, concetatenii etc. ceea ce si-au dorit si au ajuns sa creada ca totul li se cuvine si orice ar face nu vor fi pedepsiti?! Li s-au permis prea multe...? Ca au nevoie de o expertiza pisihiatrica e aproape clar, pentru ca toate doagele nu le au daca au fost capabili sa formeze un grup de violatori. Sunt genul de indivizi care nu stiu ca NU inseamna NU! Ei nu …

Buna! Ce faci? Unde te duci?

Fac pe nebuna si mai caut una! Am plecat sa scutur nuci!
Ce sa raspund la intrebarea “ce faci?” cand ma intreaba o cunostinta pe care o intalnesc intamplator si nici nu am legaturi stranse cu aceasta? Uneori nici celor pe care ii cunosc mai bine nu stiu ce sa le raspund la o asemenea intrebare cand ne intalnim in drum.
Alteori, soseste cate cineva in vizita, ne asezam la o sueta, ma intreaba ce fac si pana sa-i raspund incepe si-mi povesteste despre sine si, din cand in cand, se opreste si ma intreaba: Ce crezi…? Deschid gura sa rostesc ce cred dar nu apuc decat sa inspir ceva aer ca incepe turuitul din nou. Si o tinem tot asa vorbind despre persoana care a venit in vizita. Spre final, imi zice: Oh, dar nu mi-ai spus ce mai faci… Incerc sa-i spun ca ma descurc, gandind ca nu-i pasa si de ce mai intreaba, dar nu apuc sa-mi termin nici cuvantul si nici gandul. Musafirul se ridica: Ma bucur ca te-am vazut si am mai stat de vorba.
Cat timp era banca langa intrarea in bloc nimeni nu scapa de …

Ce ne irită la alţii ne poate face să ne înţelegem pe noi

Imagine
Nu ştiu ce înţelepnit a zis-o şi pe asta dar nu pricep ce vrea să-mi dea de înţeles. Asta-i prea subtilă pentru mine.
De exemplu, mă irită oamenii care se bagă ca musca sub coada calului. Când, pe stradă, se trezeşte câte unul să te ia la treişpe-paişpe înainte de a te vedea că faci vreo greşeală. Sau, când pe stradă, vreun nebăgat în seamă se trezeşte să te întrebe dacă respecţi regulile cu privire la deţinerea câinilor. Sau, când pe stradă, un nefericit te gratulează cu vreo măgărie doar pentru că ai fusta scurtă mult deasupra genunchilor. Sau, când în autobuz, cineva se freacă de tine pentru plăcerea lui bolnavă… Sau, când în public, cineva vorbeşte tare şi gesticulează neatent, vorbind la telefon, total indiferent că loveşte – sau deranjează în alt mod – pe cei care n-au de ales şi sunt prezenţi. Când în autobuz, sau în staţie, nemulţumiţii de viaţa lor încep să vocifereze împotriva politicienilor şi ţi se adresează direct, ca şi cum eşti vinovat că ei sunt nefericiţi… Când, în f…

Fericit esti daca suferi

Cei care cititi, va rog, puneti accentul pe “unii”…
Stiti, probabil, multe dintre acele texte motivationale prin care incearca unii sa ne invete cum si ce sa facem pentru a fi fericiti! Ei, bine, ignorati orice altceva, imbolnaviti-va, saraciti, duceti o existenta chinuita etc. si veti fi fericiti, dar numai cu conditia sa va rugati clipa de clipa; si nu in viata asta veti fi fericiti, in alta...
Probabil ca multe dintre cele mai frumoase opere ale lumii s-au nascut din suferinta celor care au avut talentul de a le fauri, dar de aici pana la a afirma ca suferinta e conditia pentru a fi fericit e cale lunga.
Cel care sufera e cel fericit. Omul care e sanatos, care are multe reusite profesionale si personale, cel care are o viata armonioasa nu se gandeste la divinitate, dar cel care sufera clipa de clipa se roaga pentru sanatate, pentru una-alta, deci e fericit, pentru ca are gandul numai la divinitate. Este asigurata o viata fericita pentru cel care sufera! Dar nu acum, ci atunci can…

Valabil 50 de minute

Unii isi imagineaza ca oferind anumite gratuitati pe mijloacele de transport in comun contribuie la bunastarea unor anumite categorii de cetateni dar, de fapt – e doar pararea mea – ei se gandesc ca vor scoate de ceva voturi in plus cand o fi sa fie.
Pensionarii intra in categoria celor care pot cicula gratuit – sau partial gratuit - pe mijloacele de transport in comun. In unele orase o pot face de dimineata pana seara, in altele, in anumite intervale... Atunci cand pot circula gratis prea multi pensionari aglomereaza mijloacele de transport in comun: cand merg salariatii la munca si cand merg elevii la scoala – si cand revin acasa. Mijloacele de transport sunt mai tot timpul aglomerate.
Vor fi unii sa zica „ce-ai cu ei?” N-am nimic cu ei! Ma bucur ca cei care au venituri mici se pot bucura de plimbari gratis si pot sta prin parc, de exemplu, dar n-ar putea sa o faca atunci cand cei care merg la munca si la scoala au ajuns la destinatie? Chiar si la piata pot merge mai tarziu de ora 8, …

Ce pot ascunde barbatii in barba

Imagine
ce mormaie se poate intui… :) Exceptand faptul ca le ascunde trasaturile, in general, si expresia in diferite situatii, dr. Debra Jaliman, un dermatolog din New York, afirma ca parul de pe barbie si de pe obraz (care acopera faţa aproape in intregime) poate ascunde - desi riscul e mic - germeni care pot provoca lucruri neplacute precum herpesul, infectiile fungice sau chiar o infectie periculoasa cu un stafilococ. Daca ai contact direct cu unul dintre acesti microbi sau germeni, s-ar putea sa te trezesti cu probleme la nivelul pielii.
Teren fertil pentru fel de fel devin mustata si/sau  barba unuia care nu le ingrijeste asa cum ar trebui. Acest lucru - afirma dermatologul - se datoreaza in parte faptului ca firele de par capteaza transpiratia, lichidele corporale si chiar mici fragmente de alimente, iar toate acestea servesc drept sursa de hrana pentru microbii care pot lua contact cu tine si cu pielea ta (a femeii). O alta problema ar fi faptul ca parul facial des si gros poate cam…

Impotriva fumatorilor egoisti

dar nu pentru interzicerea fumatului
Sa nu intelegeti ca sustin ideea ca fumatul e sanatos – desi sustin unii ca aduce si beneficii, cand fumezi… rational: reduce riscul… operatiilor la genunchi; reduce riscul aparitiei obezitatii; reduce riscul aparitiei bolii Parkinson; fumatul mareste eficienta medicamentelor care ajuta la impiedicarea formarii cheagurilor de sange s.a.
Am fumat vreo 25 de ani si pot numara pe degete ocaziile in care am fost la medic sau am fost racita mai mult de o ora. Mai fumez si azi, din cand in cand, nu mai sunt dependenta dar tare-mi place sa aprind tigara!
Cand inca fumam serios au venit cu ideea interzicerii fumatului in locuri publice: baruri, restaurante, birouri, institutii etc. Mi-e mila, azi, de functionarii publici fumatori. De fapt, nu mi-e mila, dar vor fi si mai nervosi cand stau la ghiseele lor si sunt turbati de nervi pentru ca nu pot fuma o tigara din cauza cetatenilor care n-au alta treaba decat sa-i intrerupa pe ei din statul la stat.
Intel…

Buna vecina scandalagioaica

Imagine
O cheama Mira. S-a mutat in bloc nou, alungata de vecinii de pe unde a locuit. E mare cat o usa de biserica si rea ca o gaura de iad. E in categoria “arata bine pentru varsta ei” – eleganta, fardata, aspect tineresc, pensionata anticipat. Aspectul creierului e si mai tineresc: are bulbi. Cand o ia pe ulei e paine calda, pansament pe rana. Cand ii trec aburii alcoolului e cucuta. Inalta, bruna sau roscata, s-a plimbat ziua toata cu pisica neagra dupa ea. Se plimba, saluta, discuta; sedea pe banca langa bloc, suradea, saluta, discuta – sa afle totul despre toti: cine cu cine e certat, cine cu cine se intelege, cine cu cine se viziteaza. Ce doamna eleganta! Ce vecina buna! se auzeau voci… Apoi a inceput sa sape, spunand fiecaruia ceea ce putea da nastere la resentimente. Lui Y ii spunea ca X a zis de el aia si lui Y ii spunea ca X a zis de el. X si Y se certau, dupa zeci de ani de buna vecinatate. Apoi iar: lui Z ii spunea ca W a zis aia si tot asa.

Seful imi urmareste activitatea online

Si imi citeste mesajele telefonice
Foarte multi angajati din Romania se plang pe unde apuca despre faptul ca angajatorii le urmaresc activitatea online, le interzic sa vorbeasca la telefon sau sa trimita mesaje pe telefon sau e-mail daca nu sunt in legatura cu serviciul sau daca nu e o urgenta… Probabil ca acesti angajati au invatat de la cei care aveau - n-aveau de lucru aveau un loc de munca, fie ca produceau stocuri, fie ca invarteau in gol hartii si pierdeau vremea discutand la telefon (desi nici atunci nu era permis), citind sau crosetand...
Si e legala aceasta supraveghere daca este scrisa prevederea in regulamentul de ordine interioara de care fiecare angajat trebuie sa ia cunostinta si care e afisat la vedere.
Si cum sa nu le urmareasca activitatea cand sunt atat de multi angajati – atat in domeniul privat cat si in cel de stat – care sunt mai mereu online in intervalul orar in care se presupune ca sunt la lucru. Desigur, in pauza! Dar pauza nu dureaza 8 ore! Sau… dureaza, la…

Sămânţă de ceartă: mi-ai vopsit statuia

S-a vopsit o statuie undeva in Arad. Care mai de care zice ca românii sunt nu stiu cum si fac nu stiu ce… Dar indivizii nu au fost descoperiti; purtau si masca, in caz ca i-ar fi vazut cineva sau i-ar fi filmat CCTV sau nu stiu ce… Si totusi, se afirma ca-s români! Dupa ce-si dau astia seama ca vandalii sunt români?! Dupa mers? Dupa masca? Dupa natura vopselei? Sunt dezvaluite (si dovedite) destule cazuri – la nivel mult mai mare – ca intre cei care acuzau erau, de fapt, vinovatii si voiau sa bage zazanie, sa arate mai apoi cu degetul: uite, răii!
Daca-mi “sparge” cineva contul de FB sau imi fura telefonul mobil (daca as avea) politaii zic ca ei au chestiuni mai importante de facut, nu sa caute fleacuri… desi un telefon furat poate aduce mari prejudicii pagubitului daca hotul va utiliza acel telefon pentru a pune la cale marsavii… De pe contul de FB, la fel: hotul poate face amenintari, se pot scrie cretinitati… Pana dovedeste pagubitul una-alta i se duce naibii zen-ul…
Dar vopsirea …

De ce se tem barbatii cel mai mult?

Habar n-am de ce se tem barbatii cel mai mult asa ca ii cred pe cuvant – sau poate nu – pe cei care afirma ca au publicat studii indelung… studiate.
Inainte de asta, imi exprim parerea – si nu-i doar parerea mea – ca barbatii nu mai sunt ce-au fost odata. Si nu doar ca in vremuri demult apuse se luptau pentru onoarea femeii si bateau dusmanii iar acum se lupta cu paharele si bat femeia… Azi sunt tot mai efeminati… Nu doar ca sunt preocupati prea mult de aspectul exterior (e chiar bine, pana la un punct, zic): isi lucreaza muschii cu aparate specializate, isi lacuiesc unghiile, isi taie cuticulele, isi vopsesc parul, isi studiaza imaginea in oglinda mai mult decat unele femei, fac tratamente cosmetice, se bronzeaza la solar dar isi lasa parul sa creasca, isi epileaza parul de pe corp, poarta haine parca mult prea feminine, poarta cercei, ghiuluri, bratari, haine cu sclipici, imbracaminte mulata, danseaza la bara… Da! Ati ghicit! Barbatii si femeile sunt egali in drepturi, au aceleasi …

Femei importante si pline de fumuri

Femei care se cred importante
Inca vad pe strada destul de multe femei care-si aprind tigara cu dezinvoltura de parca ar vrea sa dovedeasca celorlalti cat de sigure sunt pe ele, cat de importante sunt ele prin faptul ca-si manifesta independenta in astfel de moduri.
N-o sa va spun ca fumatul dauneaza sanatatii – desi o face! ;) – si nici n-o sa va spun ca se ingalbenesc tenul si dintii – desi se intampla ;) - dar o sa va informez (ce daca nu va intereseaza?!) ca sunt iritanti cei care fumeaza pe strada.
Am inteles ca e o manifestare a independentei – ce fel de independenta ar putea dovedi dependentii de tutun n-am idee! – dar ce vina au nefumatorii obligati sa inhaleze fumul emanat de unii care-s asa de independenti incat nu se pot abtine de la o tigara nici cand sunt pe strada, in statia de autobuz sau in alte locuri publice unde-i obliga pe ceilalti sa le suporte independenta?
In zona unde locuiesc sunt magazine la parterul blocurilor si adesea vad tipe importante – si independente, de…

Ava. Din bordei la birou

Calomnia e una dintre cele mai primejdioase arme; impotriva acesteia nu ai aproape nicio posibilitate  de a te apara; impotriva ei esti aproape neputincios (Hanny Alders, in Amurgul templierilor)
Fiecare individ tinde sa evolueze, sa urce pe scara sociala – unii reusesc, altii ba; unii isi amintesc de unde au plecat, altii ba, iar acestia din urma (prea multi) isi abandoneaza chiar si parintii – oameni simpli, de la tara – pentru a nu se sti cine au fost.
Ava e o tipa scunda, cu ochi caprui, stralucitori, cu gene dese dar nu lungi. Ar avea ochi frumosi daca n-ar fi privirea de uliu, privirea piezisa pe care o arunca tuturor, parca masurand, cantarind ce folos i-ar putea aduce persoana din faţa ei. Ava a plecat din bordeiul parintilor cand avea vreo 16 ani si a ales sa plece cu un barbat mai varstnic dar care a dus-o la oras, a inscris-o la scoala si i-a facut un copil. Apoi, Ava, s-a angajat intr-o fabrica, lucrand din greu “pe line”, mirosind a lichid de racire de la masinile unelte. …

Containere stradale pentru haine

Pentru a-i ajuta pe oamenii mai putin favorizati de soarta unii s-au gandit sa aseze in zonele urbane intens circulate niste containere mari, din plastic, in care cetatenii sa depuna obiectele de imbracaminte si incaltaminte de care se pot dispensa.
Se zice ca o haina pe care n-ai purtat-o timp de un an este o haina pe care e mai bine sa o dai cuiva care are nevoie sau sa o arunci, pur si simplu, sa faci loc in sifonier pentru haine noi. Unii pastreaza toate hainele, gasindu-le un loc de depozitare, gandindu-se ca – cine stie?! – poate moda revine, poate slabesc si vor mai incapea in ele sau, pur si simplu, le pastreaza pentru ca le amintesc de momente frumoase. Dar cei care vrem sa oferim hainele pe care nu le mai purtam – si sunt in stare buna! – le oferim ori la vreun camin de copii, ori la vreun camin de batrani, le trimitem „la tara” sau le oferim celor din preajma noastra si care ar avea nevoie de ele. Acum am avea containerele amplasate „la indemana”. Dar in aceste containere au…

Fracturare si cutremur. Fracturarea hidraulica

Textul a fost repostat aici (legatura externa).
Nu am sters aceasta pagina pentru ca "legatura" exista si prin alte locuri si o accesare ar da eroare - asa da trimitere. Scuze. :)

Taxa pentru caine in asociatia de proprietari. Rautate sau necesitate?

Din cauza unor proprietari nesimtiti nu trebuie “persecutati” toti proprietarii de caini, in special.
Citeam pe undeva ceea ce scria o individa… I se adresa unei persoane (detinatoare de caine la bloc): “sa nu-mi spuneti ca animalul dv nu-si face nevoile pe holul blocului, ca nu va cred!” M-am intrebat atunci si ma intreb acum: cat de mult poate uri cineva oamenii (de caini nu mai zic!) pentru a face astfel de afirmatii? Mai rau: oare unde traieste acea sarmana individa si unde a fost educata daca poate gandi astfel?
Multi administratori de asociatii de proprietari urmaresc sa treaca la plata intretinerii cainii pe care unii proprietari ii detin. Motiveaza: mizerie, microbi, consum mare de electricitate cu liftul si altele de gen. Cainii, conform legii, nu pot fi trecuti la plata intretinerii pentru ca nu sunt asimilati persoanelor. Din acest motiv au inceput sa fie taxati proprietarii de caini, in special pe motivul ca-si plimba cainii mai des cu liftul (de doua-trei ori pe zi) si …