26 dec. 2014

Puterea Chinei, Hong Kong? Revoluţia umbrelelor.

Cei mai mulţi ar zice că e un stat puternic pentru că are cei mai mulţi locuitori si ar putea mobiliza o imensa armata in caz de nevoie, pentru că acolo nimeni nu comentează - pe faţă cel puţin - hotărârile preşedintelui, pentru că au super-specialisti IT, pentru că sunt disciplinaţi până la obedienţă, dispuşi să aştepte şi câte patru ore să fie controlaţi la intrarea în staţiile de metrou (ceea ce înseamnă, probabil, să plece de acasă mai devreme cu patru ore pentru a fi la munca în timp util), pentru că muncesc pe brânci pentru salarii mizere.

Unii se întreabă cum de - aşa dintr-o dată - marile puteri care au impus cândva embargouri pentru China sunt acum dispuse să încheie diferite contracte cu guvernul acestui stat, cu multe dintre companiile din acest stat, acceptându-le banii şi produsele.

Dincolo de toate cele de mai sus, cred că acest stat îşi trage puterea din revenirea insulei Hong Kong, la 1 iulie 1997, la China. După mai mult de o sută de ani de dominaţie colonială britanică, 9000 de companii private aparţin, economic – mai mult sau mai putin – Chinei. Direct sau indirect aceste companii asigură locuri de muncă pentru patru milioane de chinezi. Peste 60% din investiţiile străine în China provin din sau sunt intermediate de Hong Kong. Potrivit World Competitiveness Report, doar S.U.A. sunt mai competitive decât Hong Kong. Aici se află cele mai mari capacităţi portuare din lume şi tot aici îşi au reprezentanţe 85 din primele 100 de bănci comerciale din lume.

Documente precum Declaraţia Comună Chino-Britanică din 1984 şi Legea Fundamentală pentru Hong Kong din 1990, erau menite să reglementeze situaţia Hong Kong-ului după anexarea sa la China. Teoretic, aceste documente în vigoare asigură Hong Kong o largă autonomie, incluzând sisteme legislative, juridice, financiare şi monetare independente de cele ale Chinei comuniste. În practică însă, China nu pare dispusă să organizeze alegeri în Hong Kong şi nici să accepte derogări exagerate de la politica Beijing-ului. Pe de altă parte, mai ales în perspectiva întoarcerii teritoriilor Macao şi Taiwan la sânul său, China trebuie să facă dovada aplicării de acum faimosului principiu "o ţară, două sisteme". A reuşit China să se descurce? Aruncând o privire în statistici şi economie s-ar zice că da.


Mediile de afaceri interne şi internaţionale nu erau deloc dominate de panică, la momentul anexarii insulei la China, dovadă şi evoluţia pozitivă a indicelui Hang Seng al bursei din Hong Kong, indice care reflectă, printre altele, şi poziţia de piaţă a două companii chineze: Citic Pacific şi Guangdong Enterprises. O notă discordantă a facut-o la acea vreme economistul american George Hicks, care a propus S.U.A. să răcească, preventiv, relaţiile cu China (prin măsuri de tipul interzicerii transferului de tehnologie sau respingerii vizelor oficialilor chinezi), pentru a dovedi acesteia că preşedintele Clinton rămâne fidel Pactului politic S.U.A.-Hong Kong, adoptat în timpul preşedintelui Bush senior.
**
În decembrie 2014, dupa 11 luni de proteste prodemocraţie în cartierul de birouri şi magazine, poliţia a demontat principala tabără a mişcării, tabără ce bloca autostrada ce asigură legătura între estul şi vestul Hong Kong. Protestatarii, majoritatea elevi de liceu, studenţi şi tineri au cerut instaurarea sufragiului universal şi au contestat selectarea de către Beijing a candidaţilor pentru conducerea Executivului local. Autorităţile chineze nu au făcut nicio concesie, pe fondul revendicărilor manifestanţilor; cotidianul China Daily subliniază că "în problemele de principiu Guvernul central nu va face niciodată concesii".
Operaţiunea a fost desfăşurată fără violenţă, de sute de politişti, în cartierul Admirality, în apropiere de sediul guvernului. A fost cea mai gravă criză politică din insulă de la revenirea acesteia sub administraţia Chinei, în 1997, după 155 de prezenţă britanică. Populaţia e dezamăgită de reformele politice dar şi de săracie într-un oraş cu 7,2 milioane de locuitori în care unul din cinci trăieşte sub pragul minim al sărăciei.
Presa chineză a salutat “înfrângerea Revoluţiei umbrelelor”, afirmându-se că mişcarea Occupy Central a provocat pagube imense Hong Kong prin “subminarea convingerilor ancorate în respectul autorităţii legii”, scrie în cotidianul China Daily.
*
Ceea ce se anunţase a fi o mişcare paşnică de nesupunere civică pentru drepturi şi libertăţi politice în fosta colonie britanică s-a transformat, la sfârşitul lunii septembrie 2014, într-o confruntare violentă între protestatari şi forţele de poliţie, care au folosit gaze lacrimogene şi bastoane de cauciuc împotriva demonstranţilor. În 29 septembrie, însă, poliţia s-a retras, lăsând centrul oraşului sub stăpânirea protestatarilor.

În 1997, când Marea Britanie a returnat Hong Kong-ul Chinei, liderul de la acea vreme al Partidului Comunist Chinez (Deng) a venit cu formula „O țară, două sisteme”, prin care li se garantau cetăţenilor libertăţile civile, dreptul la liberă exprimare şi o serie de libertăţi politice vreme de 50 de ani.

Când a devenit colonie britanică, la mijlocul secolului al 19-lea, Hong Kong-ul era o mulţime de sate de pescari care nu numărau nici 10.000 de oameni. În 1997, când a fost predat Chinei, era unul dintre cele mai importante centre financiare ale Asiei, un oraş bogat şi supraaglomerat, cu o populație de peste şase milioane de locuitori. Cei mai mulţ dintre ei erau refugiaţi din China comunistă, care căutau libertatea în această enclavă supusă Coroanei britanice. Urmaşii acestor refugiaţi sunt studenţii care ocupaseră centrul oraşului cerând reforme democratice şi alegeri libere. În anii ’990 mulţi au emigrat spre SUA, Canada, Australia deoarece au au refuzat să creadă în promisiunile comuniştilor. Cei rămaşi n-au încetat nicio clipă să ceară ceea ce li s-a promis la „reunificare”.
Regimul privilegiat de autonomie s-a transformat treptat într-unul de semi-autonomie, iar în 2004 guvernul central a decis că orice modificare a legilor electorale ale Hong Kong-ului trebuie aprobată mai întâi de Beijing, liderii politici fiind aleşi de un comitet care răspundea comenzilor de la centru, în vreme ce libertatea de expresie şi libertatea presei erau garantate. De-a lungul anilor, locuitorii au organizat periodic uriaşe demonstraţii în care revendicau drepturile democratice, dar aceste demonstraţii au fost întotdeauna paşnice. Uneori, vocea străzii a fost ascultată, aşa cum a fost cazul când au fost retrase o serie de legi privind ordinea şi siguranţa sau atunci când liderii numiţi de Beijing au încercat să introducă în şcoli ore de îndoctrinare sub forma „învăţământului patriotic”. În 2004, China continentală (comunistă) a publicat o declaraţie în care promitea să ia în considerare organizarea de alegeri directe, prin sufragiu universal, în Hong Kong, până în 2017, dar cetăţenii din Hong Kong ar fi trebuit să aleagă dintr-o listă de nume venită de la centru şi nu-şi puteau nominaliza candidaţii (a afirmat noul lider, Xi Jinping) ceea ce a nemulţumit populaţia şi au început protestele.

În Hong Kong este foarte cald în septembrie şi oamenii care au stat zeci de ore pe străzi au încercat să se protejeze de soare cu ajutorul umbrelelor. Umbrela a devenit simbolul mişcării prodemocraţie după ce mulţi dintre demonstranţi au fost văzuţi încercând să se protejeze de grenadele poliţiei cu aceleaşi umbrele, fără succes. Cetăţenii care au venit să se alăture protestului, au adus cu ei umbrele pe care le-au aşezat cu grijă deasupra celor care rezistaseră toată noaptea poliţistilor şi care acum dormeau direct pe asfaltul încins. De aici, Revoluția Umbrelelor cum a fost numită revolta Hong Kong-ului.


Sursa info, intre altele: romanialibera.ro; mediafax.ro; un articol semnat Liviu Voinea, publicat in Tribuna Economica nr.25, din 19.06.1997

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu