27 dec. 2014

Plin de iluzii

Oamenii cu scrupule nu sunt facuti pentru treburi importante. (Machiavelli)

Mi-a propus cineva sa intru in politica – de parca as intra-ntr-un... noroc. Bineinteles ca am refuzat, pentru ca nu-mi place sa mint. In politica trebuie sa le spui celorlalti numai ceea ce vor sa auda – ceea ce stii, ceea ce simti, ceea ce crezi, ceea ce gandesti, ceea ce e in realitatea imediata nu rebuie sa stie auditoriul. E ca-n perioada ritualului de imperechere la oameni: cei doi isi spun ceea ce cred ei ca celalalt – partenerul – vrea sa auda. Si vedem, uneori, ce se intampla: unii ajung la cutite – chiar si la propriu in unele cazuri. Asa si-n politica! Poti veni plin de idealuri si imediat iti scot potentii gargaunii de nici nu stii ca i-ai avut. Si unii ajung sa-si ignore idealurile care i-au adus acolo si-si spun ca de tot au ajuns sa se capatuiasca si ei – ca oamenii au memorie scurta si uita, si iarta... Daca te incapatanezi sa-ti urmezi idealurile si sa lucrezi in beneficiul comunitatii care te-a ales si nu te lasi lobotomizat te umplu ei de purici si te ascund urgent, sa te purifici si sa bagi la cap ca nu-i cazul sa implinesti visele de bunastare ale cetatenilor – un cetatean multumit nu mai stie cum il cheama pe primul ministru si nu mai sta lipit de ecranul televizoruli pentru a se uita in gura celor care-s platiti sa faca tam-tam si sa critice tot ce misca.
Dar pana sa ajungi intr-o pozitie din care poti fi util comunitatii ai nevoie de bani – multi bani! Desigur, promovarile se fac pe criterii obiective in ceea ce priveste aptitudinile: care da mai mult si mai repede celui mai tare.

Vrei sa joci pe acest teren?! Joci cum iti canta ei si cand ti se spune sari! intrebi cat de sus? Acesta-i unul dintre motivele pentru care n-as alege sa ma dau in spectacol pe scena politica de pe aceste plaiuri sau de aiurea. Nu-mi place sa joc dupa cum imi canta altii si nici stofa de lider n-am (gasit). Cel putin, aleg sa stau deoparte cand pot alege. De Google, de exemplu, nu pot sta deoparte – am nevoie de IT, dar a fi politician nu-i o necesitate. Am scrupule, deci nu m-as descurca. Da, bine, ma laud! Lauda-te gura tastatura ca de nu te rupi! Am scrupule si tin la iluziile mele despre o posibila (oare si probabila?!) lume si mai buna. Alegand sa devin politician s-ar duce naibii iluziile mele dragi. As sti – in mod direct – ca banii publici se duc pe te miri ce, dar nu pentru a mentine sanatatea publica, de exemplu, si nici pentru a fi ajutati satisfacator cei care nu se pot ajuta singuri, si nici pentru a ajuta oamenii care abia intra in viata sau pe cei care sunt la final de drum... Acum mai am iluzii – nu sperante! Iluzii! – atunci nu le-as mai avea, pentru ca nu se zbate nimeni pentru siguranta cetateanului.


Isi mai aminteste cineva de razboiul din Vietnam?! Acela a fost un razboi de gherila, mai mult decat orice altceva. Ca de obicei, principalele mari puteri care se luptau acolo erau tot rusii si americanii – chiar daca soldatii americani se fugareau prin mlastini cu vietnamezii. Gurile rele spun ca, de fapt, razboiul a fost provocat pentru a proteja de comunisti resursele de petrol si de cauciuc (altii spun ca traficul de droguri era la ordinea zilei si in acea perioada a crescut mult consumul de stupefiante in special pe teritoriul S.U.A.). Adica au murit si au innebunit milioane de oameni numai pentru ca marile companii din domeniul petrolului si cauciucului sa prospere... Desigur, indirect, oamenii ar fi multumiti daca ar fi mai ieftin combustibilul si cauciucul. Dar sa declansezi un razboi pentru pret mai scazut la pneuri e cam prea mult chiar daca fabricile de automobilele s-au extins si multi oameni au gasit un loc unde sa munceasca, pentru salarii mizere, sa-i imbogateasca si mai mult pe bogati.
Vorba bancului: un tip vede noul automobil Ferrari al patronului sau.
– Mama, patroane, ce masina tare!
- Nu-i asa?! Tie trebuie sa-ti multumesc. Daca vei munci cu acelasi spor la anu' imi iau Bugatti!

As fi putut, ca politician, sa impiedic sau sa opresc in timp util un razboi ca cel din Vietnam (pentru a ma opri la numai un exemplu)? As putea, ca politician, sa impiedic sau sa opresc cheltuirea aiuristica a banilor publici? As putea, ca politician, sa opresc orice aberatie gandita de o minte sclipitoare care nu poate articula o propozitie formata din subiect si predicat, care inmulteste 7x7 cu un calculator (si parcheaza 4x4 pe trecere de pietoni) si se rataceste intr-o camera goala avand busola-n palma? As putea, ca politician, sa opresc avansarea in grad de general, in timp de pace, a lacheilor politici?! Se spune ca un general este un colonel care a supravietuit – si merita toata stima. Dar in timp de pace prin ce merite deosebite se remarca pentru a merita o pensie uriasa?! Nu stiu la altii cum e – desi stiu ca generalii nu apar ca ciupercile dupa ploaie cu ocazia fiecarei sarbatori nationale – dar la noi cred ca sunt cateva sute de soldati si cateva mii de ofiteri superiori cu diverse grade.

Razboaiele – nimic nou sub soare! – pot fi declansate la fel de usor ca si in trecut, pe motive strict economice – pentru ca toate razboaiele (inca din timpul comunei primitive) au ca scop bogatiile celui atacat si nimic mai mult. Ce usor conduce la represalii o bomba aruncata intr-o scoala palestiniana – ca exemplu – si atentatul revendicat de o grupare obscura (sau inexistenta) care sa da drept israeliana (sau invers) si se arunca in aer orice dorinta de pace – razboiul ii imbogateste pe unii oameni rapid si serios. Sau, gasesti motiv sa democratizezi pe careva – evident, petrolul de pe teritoriul statului respectiv n-are legatura, asa cum n-au legatura zacamintele de aur, de pietre pretioase de pe teritoriul altor state aflate in razboi si cu cetateni care traiesc sub limita decentei. Motive (de fatada, pentru populatie) gasesc repede conducatorii marilor puteri si se declanseaza urgent daca e in beneficiul celor care vor mai multi bani si mai repede. Si nu doar guvernele sunt azi capabile sa declanseze un razboi, ci chiar si companiile puternice, conduse de oameni foarte bogati si care – nu chiar rar – pot plati o armata de mercenari care sa rezolve unele chestiuni cand planurile lor intampina rezistenta din partea popoarelor unde vor ei sa se desfasoare – mai ales in acele cazuri in care un razboi nu s-ar dovedi rentabil (cum pare ca a fost cel din Vietnam). Cat timp se descurca micro armatele razboaiele sunt mici, dar cand nu se descurca...  vai de capul nostru, al celor mici si plini de iluzii pentru o viata buna peste tot in lume.


Astfel stand lucrurile, nu ma imaginez in postura de politician. Tot de farmecul vietii tine si asta. Sau poate de scrupule? Aici, noi nu avem o conducere, la nivel de natiune – ca stat – ci avem doar partide, factiuni cu interese contrarii si cetatenii habar n-au ce sa mai creada, ce sa mai inteleaga, dar au o calitate: nu se inghesuie la razboi – cetatenii nu se inghesuie, ca pentru politicieni nu bag mana-n foc. Dar nici ei, românii politicieni, n-au stofa de razboinici – in razboi poate ca s-ar imbogati dar... neee... ar trebui sa alerge iute si nu s-ar mai ingrasa pana la a se deforma.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu