27 iun. 2013

Motiv de divort: sotia e prea harnica

Intr-o minunata zi de Mai s-au casatorit. Au primit de la intreprindere un apartament cu doua camere, in momentul cand au avut doi copii si munceau cu spor pentru a nu lipsi copiilor cele necesare.
Ea nu era tocmai prima generatie de incaltati dar familia ei a trait in lipsuri, intr-un satuc. Fiind frumoasa, “domnul inginer” s-a indragostit si dupa sase luni s-a casatorit cu ea, pentru ca era fata harnica si vesela. “La oras” a reusit sa o angajeze la intreprinderea unde lucra, magazionera, sa nu traga la strung. Fata harnica si vesela a terminat liceul la seral si a ajuns “la birou”, unde se lucra un singur schimb, de la 7 la 15.
Copiii locuiau la bunici, in cea mai mare parte – la parintii lui, care locuiau intr-o casuta, la doua strazi distanta. Bunicii ii duceau la gradinita si la scoala si ii luau, apoi il ajutau la lectii pe cel mare, ii hraneau si dupa amiaza ii duceau acasa, cand veneau si parintii.

Sotia venea acasa si dupa ce pregatea ceva de mancare pentru toti incepea sa deretice, rugand pe copii sa stea in camera lor pana vine randul camerei la dereticat. Dupa ce termina dereticatul trecea la calcatul rufelor spalate inainte – mereu erau rufe de spalat si de calcat si lenjeriile de pat luau cel mai mult timp si camera – sufrageria – era locul unde calca pentru ca era spatiu mai mare pentru intins cearceafurile apretate. Dupa ce termina de calcat mergea la bucatarie, sa pregateasca pachetelele pentru copii si pentru ei – dimineata sa nu mai piarda timpul cu aceasta. Intre timp, sotul citea cateva pagini dintr-o carte, se uita la TV in putinele ore cat era program si incerca sa-si “corupa” sotia la o partida de rummy, sau de carti dar ea invoca necesitatea unui apartament foarte curat si toate celelalte. Cand nu facea curat tricota: sosete, pulovere, fulare, bluze - pentru toata familia.  In fiecare Sambata, dupa orele de serviciu, era “ziua de batut covoare” – pentru ca ea asa a invatat acasa: curatenie generala la fiecare sfarsit de saptamana. El trebuie sa care covoarele si sa le bata, sa le perie – in perioada sarbatorilor era coada pana la si la batut covoare, dar avea ocazia sa mai schimbe cateva vorbe care nu se refereau la ceea ce are de facut la locul de munca.
In casa lor totul era stralucitor! Aragazul, masina de spalat, podelele, peretii, perdelele, mobila, chiuvetele, totul! Pana si in camara si debara era “luna” de curat. Sotia lui era mereu cu carpa de praf, cu aspiratorul, cu andrelele, cu masina de spalat. Si, bineinteles, cand se apropia toamna incepea “aprovizionarea”. El o urma ca un catelus in piata si cara si cara si cara… Apoi o ajuta sa spele borcane, sa spele si sa curete ce au cumparat si incepea fiertul, coptul, pregatitul… Caldura mare, oboseala… Si intre timp mergeau si la serviciu. Uneori, Duminica, sotia il trimitea afara, in parc, cu copiii, pentru ca ea sa poate curata casa fara a fi incurcata.
Sigur ca era frumos, ceea ce gatea sotia era gustos dar putina trandrete nu putea face rau.

Copiii au crescut, au plecat la facultate in alt oras, regimul politic s-a schimbat. Sotul, era fericit pentru ca e “numai cu ea” acum si o indemna sa mearga si ei prin lume, sa se destinda, pentru ca acum copiii sunt mari, nu mai depind asa mult de ei. Dar nu, acum trebuiau schimbate masina de spalat, aragazul, frigiderul, trebuia mobila noua, zugravit cu lavabila, schimbata gresia, schimbate ferestrele… Le-au facut si pe acestea si casa era foarte moderna – si creditele pe masura, deci nu-si puteau permite vacante. Au fost achitate creditele, dar sotia tot avea de lucru: sa croseteze pentru copii, sa sterga praful, sa fie totul stralucitor.

Si sotul a zis “Gata!” Daca ar fi avut nevoie de o menajera ar fi angajat una, n-ar fi luat-o ca tovarasa de viata. Si a plecat la judecatorie, sa ceara despartirea, sa iubeasca si el, sa simta ca e iubit, inainte sa treaca ultimii ani ai tineretii. Copiii l-au inteles. Baiatul cel mare chiar l-a intrebat: cum de-ai rezistat pana acum? Nu era o chestiune de rezistat, era o chestiune de inteles: si el voia sa aiba cat mai multe si cat mai bune copiii si isi iubise sotia si dorea sa fie multumita, dar acum ea nu voia sa fie alaturi de el, desi ar fi putut – isi cauta mereu si mereu ceva de lucru deoarece pentru ea era mai important “ce zice lumea” si nu ce doresc cei apropiati. Cand a inteles motivul pentru care sotia lui a fost ca un robot jumatate de viata a hotarat sa plece. “Ce zice lumea” nu poate sta la baza unei casatorii.
La judecatorie, insa, sotia a inceput sa planga, spunand ca ea nu are sot de lasat si ca nu e adevarat motivul invocat: “nepotrivirea de caracter”… A durat procesul mai mult decat ar fi trebuit si a fost urat desi el nu a pretins absolut nimic la partaj. Dar a reusit sa divorteze si, un timp, n-a stiut ce sa faca, multumindu-se sa locuiasca la parinti si mergand la lucru zilnic. Apoi, incet-incet, a inceput sa traiasca. A vizitat, in concedii, orasele visate; a avansat in cadrul intreprinderii si a inceput sa calatoreasca in interes de serviciu.

Fosta sotie a ramas in apartament si a continuat sa il mentina stralucitor – era perfect ca un apartament dintr-un hotel de cinci stele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu