29 iun. 2013

Haide, foloseste-te de libertatea din decembrie

Age, libertate Decembri […] utere (in limba latina; Horațiu, Satirae, II, 7, 4-5)

Expresia este un îndemn la folosirea unei libertăti temporare de acțiune și ilustra în Roma antica dreptul acordat sclavilor romani, în timpul sarbătorii Saturnalia, din luna decembrie, de a-și critica și ridiculiza stăpânii, de a spune tot ce vor să zică și chiar de a fi serviți de aceștia.

Cele două cărți cu Satire (Satirae), numite de Horațiu Sermones ("Convorbiri"), cuprind 18 poeme scrise în hexametre dactilice, inspirate din operele satiricului Gaius Lucillius.
Sub forma unui dialog, sunt tratate teme etice, criticându-se, pe baza unor exemple, ambiția nemăsurată, prostia, avariția, defecte și vicii care îi fac pe oameni nefericiți, într-un mod tolerant și cu umor, fără asprimea predecesorului său. Uneori se referă la slăbiciunile propriei sale persoane. Dialogul dintre poet și interlocutorul său ia sfârșit prin postularea principiului epicurian, al cărui adept a fost Horațiu, bazat pe preconizarea ataraxiei, a echilibrului interior și armoniei: "Est modus in rebus, sunt certi denique fines, Quos ultra citraque nequit consistere rectum" "E o măsură-n toate: tu, drumul drept îl ține Și nu călca hotarul pus între rău și bine" (Sermones, I,1: trad. de Al. Hodoș și Th. Măinescu) (wikipedia)

Saturnalia - o sărbătoare închinată zeului Saturn și soției sale Ops, care personifică rodnicia pământului. Zeul era sărbătorit zgomotos și sălbatic, prin dansuri mai mult sau mai puțin obscene. Erau zile de dezmăț și de descătușare totală.

La Saturnalia, orice respect față de lege și moralitate dispărea complet. Petrecerile de carnaval se țineau lanț, iar stăpânii serveau la masă pe sclavi. În întregul imperiu roman ordinea era răsturnată. Tot atunci se sacrificau porci, iar capetele lor se puneau pe altarul zeului Saturn.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu