30 iun. 2013

Calcaiul lui Ahile

Călcâiul lui Ahile e o expresie utilizată spre a semnala locul vulnerabil, punctul nevralgic al unei persoane. Dar se poate utiliza şi în alte situaţii: atunci când se descoperă partea defectuoasă din argumentaţia cuiva, ca exemplu - şi atunci se spune că i-ai găsit “călcâiul lui Achile".

Ahile era fiul zeiței marine Thetis și al muritorului Peleus - regele mirmidonilor din Fthia (sud-estul Tesaliei) și nepotul lui Zeus. Mama lui, dorind să îl apere de orice primejdie, l-a cufundat în apa Styxului, râu din Infern, a cărui apă te făcea invulnerabil. Zeiţa, când l-a scăldat în apă, l-a prins de câlcâi, aşa încât Achile a devenit invulnerabil, cu excepţia călcâiului de care l-a ţinut Thetis.
Astfel, în ciuda puterii sale imense, călcâiul, o zonă aparent neimportantă, reprezenta pentru el cea mai mare slăbiciune.

Iliada lui Homer este cea mai cunoscută relatare a faptelor lui Ahile din timpul războiului troian. Epopeea homerică acoperă doar câteva săptămâni din cadrul războiului și nu prezintă moartea lui Ahile.
La chemarea lui Odysseus (Ulise), Achile s-a alăturat armatelor elene în războiul contra Troiei. A săvârsit minuni de vitejie pe câmpul de luptă, semănând panica între adversari. Printre alții, l-a ucis și pe Hector, unul din fiii regelui troian Priamus, fratele lui Paris. În cele din urmă, Achile a fost ucis de o săgeată otravită, cu care Paris l-a nimerit în călcâiul vulnerabil.
O variantă spune că zeul Apollo a îndreptat săgeata lui Paris către călcâiul lui Ahile, unicul său punct vulnerabil, în timp ce eroul aheu se afla pe câmpul de luptă. O altă variantă susține că Ahile a fost ucis cu un cuțit în spate de Paris în timp ce se afla cu prințesa troiană Polixena, iubita sa, în templul lui Apollo.

Medicina:
Tendonul lui Ahile face legatură între călcâi și mușchii gambei. Este cel mai mare tendon din corpul uman și permite mișcarea degetelor necesară în timpul mersului sau a alergatului. E un tendon care asigură inserția mușchiului triceps sural (mușchiul puternic al gambei) pe calcaneu (osul călcăiului). Tendonul lui Ahile, cel mai voluminos tendon din organism, permite flexia plantară a piciorului. Foarte rezistent, acest tendon poate suporta o greutate de 400 de kilograme.
Accidente ale acestui tendon apar în general la sportivii adulți, din cauza degenerscenței generale. Sunt foarte puțini oamenii care au suferit un astfel de accident dacă nu practică un sport care să solicite zona, tendonul lui Ahile fiind unul foarte putrnic. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu