27 iun. 2013

Adio, dar nu te las sa pleci

Ea vrea sa nu-si mai vada fostul sot si incearca a dovedi ce tata rau este; el vrea sa-i incurce viata si zice ca vrea sa vada copilul… Ea vrea bani, ca forma de intretinere pentru copil; el vrea sa nu-i dea bani, ci sa plateasca in natura, sa fie sigur ca ea nu cheltuieste banii pentru blugi rupti in fund. El vrea sa ia copilul la domiciliul sau si ea nu vrea sa i-l dea pentru ca acolo e o “stricata” care-i e noua sotie.

De ce, oare, se ajunge la asemenea sicane? La consum de energie, bani, timp? Care ar fi solutia potrivita pentru a nu se mai ajunge la nervi tociti in instanta, la psiholog, la politie?
Nu vrea nimeni sa gaseasca solutia si sa... castige premiul Nobel pentru pace?

Cum ar trebui sa fie legea care sa multumeasca toate partile implicate dar – mai ales! – sa protejeze, cu adevarat, copiii?

Legea era proasta ieri si e proasta azi... Ieri era rea pentru ca femeia-mama era ”dictator” (in caz de divort) si legea e azi rea pentru ca barbatul-tata poate deveni ”dictator” (in acelasi caz) – dupa multi ani...
Cele mai multe cazuri in care sotii ajung la neintelegeri iremediabile sunt acelea in care, la divort, copiii rezultati din casatorie sunt mici si foarte mici.

Sunt femeile mai sincere? Sunt mai hotarate avand in vedere ca sunt in numar mai mare intre cei care cer desfacerea casatoriei? Sau se bazau pe o pensie de intretinere platita de fostul sot pentru copil?

Ce urmareau, de fapt, cei doi adulti in momentul in care s-au casatorit si au hotarat sa aiba copii?
Urmareau avantaje materiale? un ”statut” de om casatorit? adresa de domiciliu? un urmas, pur si simplu? o ocupatie? urmareau sa se simta ”impliniti”? s-au saturat sa fie singuri? isi imaginau cine stie ce ”stabilitate emotionala”? simteau nevoia sa ”controleze” viata cuiva? Si intrebarile ”ajutatoare” pot continua... insa in acest sir nu se va ajunge la intrebarea al carei raspuns ar trebui sa aduca doi adulti impreuna: dragostea. Sau, macar... respectul omului fata de om! In casatorie nu intri cu orgolii, cu egoism si altele asemenea. In casatorie doi devin unul... Da, stiu, suna excelent! Dar de ce unii reusesc? Care este secretul celor care reusesc?

Cauzele – in caz de divort sunt multiple – dar tocmai la un proces de divort se vede clar calitatea umana a doi adulti care au copii minori. Parintii care se inteleg fara scandal dovedesc si faptul ca a existat un sentiment puternic atunci cand si-au unit destinele dar – mai ales! – dovedesc faptul ca isi iubesc copiii. In cazul celorlalti... pacat de copii. Sunt cazuri in care unul dintre parinti cedeaza in favoarea celuilalt foarte multe numai pentru a-si putea creste in liniste copilul.

De cele mai multe ori ”semne rau prevestitoare” se vad clar inainte de casatorie dar se merge pe principiul – fals si aberant: ”dupa casatorie va fi mai bine” Si toti au invatat ca dupa casatorie a fost mai rau! Pentru ca ”dupa casatorie” cei in cauza isi dau seama ca nu vor putea convietui sub acelasi acoperis... In cazul fericit cei doi recunosc si se despart inainte de a aduce in lume copii. Dar in cele mai multe cazuri unul dintre cei doi se incapataneaza sa insite in ceva ce simte ca nu va fi bine... Nu spera sa fie bine! Nu lupta sa ”mentina familia unita”... Pur si simplu lupta din orgoliu: sa arate lumii ca nu s-a inselat.
Si, greseala fatala as zice: unii isi imagineaza ca un copil i-ar putea uni pentru totdeauna si totul va fi frumos.

Cele mai multe cereri de divort sunt inaintate de femei... Barbatii o fac mai rar: ei se resemneaza in moduri ciudate: unii isi ineaca necazul in bautura (si necazul invata sa inoate); altii isi fac sac de box din femeia pe care afirmau / afirma ca o iubesc (cand ea ar fi trebuit sa plece de la prima palma – dar se merge pe ideea (am auzit asa ceva!!!) ca barbatul sigur ca-i poate da o palma nevestei, pentru ca el trebuie sa stie ce face cu banii, cat sta la munca, de ce aia si de ce aia nu); altii – aflati la varsta ”crizei existentiale” polenizeaza la intamplare – de preferinta cu pustoaice, sa-si dovedeasca faptul ca mai sunt capabili de amor carnal si – mai rau! – unii parasesc o familie frumoasa pentru o copila care... crede ca e indragostita de un tip care are cel putin varsta tatalui ei si mai apoi, maturizandu-se, devine exact ca cea pe care barbatul a parasit-o (pentru ca asa e legea firii: tinerii cu tinerii si varstnicii cu varstnicii – cazurile contrare (relatii care dureaza intre tanar si batran) sunt rare.

Ce face femeia cand sotul da semne ca ar vrea sa fie liber de contract? Il cicaleste, il ameninta, il iarta dupa ce pierde meciul de box in fata lui sau incearca sa se razbune pentru cele ce a patimit... sau pentru ca a pierdut o frumoasa sursa de venit.
Ce face barbatul cand sotia se hotaraste, in sfarsit sa plece? O urmareste, o loveste, incearca sa se razbune pentru cate a patimit... dar si pentru ca a pierdut o menajera pentru ale carei servicii nu era obligat sa plateasca... sau pentru ca a pierdut o frumoasa sursa de venit...
Si cand la mijloc sunt copii minori incepe jalea – nu pentru cei doi adulti, pentru copii...

Nu am pretentia ca am atins toate ”punctele nevralgice” dar de ce unii reusesc sa faca astfel incat sa le fie bine si lor si copiilor iar altii se razboiesc pana cand copiii devin majori?

Un fapt, insa, mi se pare cert: legea nu poate determina schimbarea mentalitatii indivizilor care isi ocrotesc orgoliile.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu